În acest final de an şcolar, România a rămas corigentă la libertatea presei, la guvernarea centrală, fiind în schimb premiantă la corupţie.

Politicienii iubesc lucrul bine-făcut. Parlamentul a căpătat un aer bătrânicios din cauza ritualurilor lente şi solemne de trecere a legilor prin furcile ştirbe ale legislativului. De multe ori, coregrafia sălii de dezbatere seamănă cu pasul de dans în care mergi înapoi, deşi pari să mergi înainte. Numeroasele filtre puse în calea unor legi, mai ales în calea noii Constituţii, par podurile şi vămile întinse simbolic în calea marii treceri dintr-o lume într-alta. Parlamentarea pe marginea legilor însă curge încet, ca un fluviu sacru şi murdar, neîncetat, prin microfoanele parlamentare sau pe canalele de televiziune şi prin sondaje telecomandate, până când articolele se bătătoresc bine, stoarse şi de ultima picătură de viaţă. E un proces alchimic pentru care politicienii simt că ar avea nevoie de ere geologice, nu de mandate de patru ani.

Pe de altă parte, nu sunt puţini cei care consideră că şovăielile şi disfuncţiile motorii ale Parlamentului întârzie (şi bine fac!) adoptarea unor legi incoerente cărora doar zăbava şi aprofundarea temeinică le-ar mai îmblânzi logica şi le-ar mai rotunji colţurile. Ei spun că e periculos să construieşti pe temelii strâmbe, mai ales dacă te străduieşti să ridici ziduri drepte. Dar în alt timp istoric chiar actualii contestatari au fost cei care au turnat aceste temelii, umblând mereu la nota de plată şi dosind materialele de construcţie. Politicienii au adoptat mai tot timpul strategii de reformă circulare sau în opt care păreau să ducă înainte, dar ne aduceau mereu în acelaşi loc după ce iroseau energie, bani şi încredere. Au făcut mereu rabat de la principii şi de la interesele societăţii, mai ales că lucrul bine făcut de politicieni a ajuns mereu în proprietatea cumetr