Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pornesc si se finalizeazã investitiile în Bârlad

Publicat in Monitorul de Vaslui, vineri 21 iunie 2013 ·

Primãria Bârlad a anuntat, prin vocea primarului Constantin Constantinescu, cã toate investitiile aflate în curs de desfãsurare sunt “în grafic” iar cele viitoare au fãcut pasi importanti pentru concretizare.

Edilul sef a fãcut aceste referiri ieri, în cadrul unei conferinte de presã. Constantinescu a vorbit, în primul rând, despre stadiul în care se aflã lucrãrile la obiectivele majore, respectiv Grãdina zoo, Baia comunalã, cinematograful si mai ales Deal II. “Dupã cum am constatat, urmare a unor vizite dese în teren, toate sunt în grafic si apreciem cã, dacã nu vor exista întârzieri cauzate de vreme sau alti factori majori, se vor finaliza la timp. Rãmâne însã o problemã în zona Deal II, acolo unde constructorul se pregãteste sã toarne asfalt pentru a putea termina pânã în august toatã lucrarea si unde unii nu au înteles cã nu îsi pot face lucrãri pe cont propriu. Mã refer aici la cazul unui cetãtean care a contracat serviciile unui posesor de buldozer si care a intervenit pentru o canalizare, dar a sectionat conducta de alimentare cu apã. Facem apel la toatã lumea sã respecte legea si sã vinã pentru a solicita autorizatii pentru asemenea lucrãri”, a spus Constantinescu. Edilul a mai spus cã mai are o veste bunã si pentru locuitorii zonei de sud a orasului, acolo unde, dupã orice ploaie mai serioasã, strãzile se inundã. De câteva zile, este cunoscut numele constructorului care va reface canalizarea menajerã si pluvialã din zona Confectii spre Garã, respectiv pe strãzile Vãrãriei si General Vasile Milea. Investitia, a cãrei valoare este de circa 7 miliarde lei vechi, din banii orasului, are ca scop “lipiriea” sistemului de captare de la cel deja finalizat în zona Deal II. Lucrãrile vor începe dupã finalizarea perioadei de contestatii, care este de aproximat douã sãptãmâni si vor dura aproximativ trei luni. Totodatã, primarul a mai anuntat si cã este în de

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum 39 minute
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Monica Niculescu s-a calificat în finală la Hobart International, la dublu

News.ro acum 22 minute
Perechea Monica Niculescu/Fanny Stollar (România/Ungaria) s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Hobart. Niculescu şi colega sa au trecut mai întâi în sferturi de perechea favorită 2, Ulrikke Ei

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum 59 minute
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 3 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Angajaţii Meta critică deciziile lui Mark Zuckerberg de a pune capăt verificării informaţiilor şi de a-l aduce pe Dana White în boardul companiei

News.ro acum 2 ore
Angajaţii Meta şi-au exprimat nemulţumirea pe forumul intern al companiei după ce aceasta a anunţat că va pune capăt programului de verificare a informaţiilor realizat de terţi, cu doar două săptămâni înainte de inaugurarea preşedintelui ales Donald

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Cum motivează Curtea de Apel București respingerea contestației formulate de Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. În esență, judecătoarea Cristina Ard

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

8°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°