Clujenii s-au înghesuit joi seara să admire bolizii care concurează în weekend la Raliul Clujului. Startul cursei l-a dat primarul Emil Boc, în parcarea din piaţa Unirii.
La startul raliului Clujului s-au aliniat 57 de echipaje. Între acestea şi Bogdan Marişca şi Sebastian Itu, organizatori ai acestei ediţii, care au venit la start .. pe propriile picioare, în aplauzele publicului, aceasta după ce şi-au avariat maşina la testele de pe proba Leghia, programată sâmbătă.
"Am avut un accident stupid", a explicat Marişca. El e bucuros însă că foarte mulţi clujeni au venit la deschiderea competiţiei.
"Avem câteva surprize: o probă specială nouă, un program foarte concentrat vineri pt spectatori în aşa fel încâtsă ajungă în Făget, proba superspecială de la Polus şi din nou în Făget noaptea la orele 22, iar sâmbătă deja clasicele Tarniţa şi o probă specială nouă pe drumul complet nou între Beliş şi Răchiţele", a spus Marişca la conferinţa de presă în care a prezentat raliul.
Bogdan Marişca îşi doreşte ca Transilvania Rally să devină un concurs internaţional. Pilotul speră într-un număr mare de spectatori, dar şi în sprijinul autorităţilor locale. În acest an, raliul a fost finanţat de Primăria din Cluj-Napoca cu suma de 6.000 de lei.
UPDATE Vezi mai jos cum a intrat Marişca la start pe propriile picioare: