Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 600 de poliţişti din Olt vor păzi “minivacanţa” de Rusalii

Publicat in Adevarul, vineri 21 iunie 2013 ·

Autorităţile cu atribuţii pe linia asigurării liniştii şi ordinii publice din judeţul Olt au luat măsuri pentru a nu fi probleme în perioada minivacanţei de Rusalii, sărbătoare celebrată luni – 24 iunie. În judeţul Olt, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a anunţat că va scoate în stradă peste 600 de oameni astfel încât să nu existe situaţii care să perturbe liniştea publică.

În perioada Rusaliilor, respectiv 22 – 24 iunie, la nivelul judeţului Olt vor acţiona aproape 640 de poliţişti. Aceştia provin de la mai multe birouri, precum: Ordine Publică, Brigada Rutieră, Investigaţii Criminale, Investigarea Fraudelor, Arme-explozivi-substanţe periculoase, dar şi mascaţii de la Acţiuni Speciale. Oamenii legii vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice.

“Din aprecierilor noastre sunt aşteptate aproximativ 5.000 de persoane să participe la manifestările religioase, cultural-artistice şi sportive planificate în zilele următoare în locuri special desemnate în acest scop. În ce ne priveşte, vă pot spune că, în această perioadă, vor fi constituite 282 patrule de ordine şi siguranţă publică - dintre care 142 pedestre şi 140 auto, ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Acestea vor intensifica acţiunile de patrulare în zonele cu afluenţă mare de persoane şi în locurile unde sunt organizate manifestări cultural artistice, pentru combaterea infracţiunilor stradale, dar şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă şi neutralizarea unor acţiuni de natură să împiedice desfăşurarea normală a manifestărilor specifice acestei sărbători”, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliştilor olteni, comisar-şef Claudia Radu.

D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Europarlamentare 2024. Care sunt judeţele fruntaşe şi cele codaşe privind prezenţa la urne, ora 21:00. Judeţele în care prezenţa la vot a depăşit 60%

Mediafax acum 7 minute
Duminică, 9 iunie 2024, au loc alegerile europarlamentare şi cele locale, comasate într-un singur tur. 18 milioane de cetăţeni români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege viitorii reprezentanţi în Parlamentul European. Sudul ţării este fruntaş p

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum o ora
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 42 minute
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 57 minute
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum 4 ore
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

MAI Până la ora 20.00, au fost întocmite 294 de dosare penale cu privire la posibile infracțiuni în legătură cu procesul electoral

Ziua Constanta acum 57 minute
MAI informează că, din punct de vedere al măsurilor de ordine publică, până la această oră procesul electoral s-a desfășurat fără incidente grave, fiind menținut un cadru normal de legalitate. Astăzi, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 4 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°