Parlamentul de la Chișinău a aprobat o declarație privind evoluțiile din stânga Nistrului, după aproape două zile de discuții cu ușile închise. Documentul constată că acțiunile unilaterale ale Transnistriei afectează soluționarea conflictului. Totodată, Legislativul moldovean cheamă toate părțile implicate la masa de negocieri.
Corespondenta RFI la Chișinău, Valeria Vițu
Deputații moldoveni susțin că părțile implicate trebuie să trateze subiectele de pe agendă cu mare grijă și calm, iar orice situație trebuie să fie soluționată în mod pașnic. ”Cu siguranţă, nu putem vorbi astăzi despre o escaladare care ar duce la un conflict armat. S-au făcut speculaţii că cineva ar fi declarat că Rusia trebuie exclusă din negocieri sau trebuie schimbat formatul negocierilor. Nu este adevărat. În plen nu au sunat astfel de declaraţii din partea oficialilor. Este foarte important să nu existe astfel de speculaţii, să fim calmi şi să nu dăm un motiv pentru interpretare", a declarat vicepreședintele Parlamentului, Andrian Candu.
Declarația a fost votată de 78 de deputați din partidele pro-europene, dar și de Partidul Comuniștilor. Socialiștii, liberalii lui Mihai Ghimpu dar și mai mulți deputați neafiliați s-au abținut. Ghimpu susține că această declaraţie nu înseamnă nimic pentru apărarea cetăţenilor și pentru rezolvarea situației și că este ”apă de ploaie”.
Îngrijorările UE privind Transnistria
Uniunea Europeană și OSCE s-au arătat îngrijorate de acţiunile unilaterale ale Tiraspolului, care contravin Acordului privind rezolvarea paşnică a conflictului transnistrean. Recent, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a stabilit așa-zisele frontiere ale regiunii autoproclamatei republici nistrene, incluzând satul Varniţa, aflat sub jurisdicţia Chişinăului.
Tratatul privind regimul de frontieră între Moldova şi România urmează a fi ratif