Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda „veche” de la ACS Poli, despre suporterii alb-violeți: “Cei din liga a V-a cu siguranță nu se vor întoarce”

Publicat in Press Alert, vineri 21 iunie 2013 ·

Jucătorii de la ACS Poli au trecut de la antrenamentele de reacomodare la efort la şedinţe de pregătire mai lungi, de peste o oră. Echipa nu a reluat pregătirea cu minge. În mare parte, este vorba despre formula de promovare, plus jucătorii veniți în probe.

Staff-ul tehnic nu a stabilit încă unde va pleca echipa în cantonament, dar toată lumea se gândeşte la meciurile din prima ligă. Adrian Poparadu, jucătorul rămas la Timişoara după plecarea lui Iancu, spune că nu regretă că a jucat doi ani în Liga a II-a, deoarece a avut continuitate pe postul de titular. „Am revenit după doi ani, dar acum sper să ne menţinem. Eu zic că am făcut o alegere foarte bună că am rămas în Liga a II-a, pentru că am aut continuitate şi am jucat. Am văzut că sunt formaţii care au probleme, dar va fi un campionat destul de greu, pentru că sunt echipe foarte bune, ca Petrolul, Astra. Eu îmi doresc foarte mult să ne menţinem, să nu retrogradăm”, a declarat mijlocaşul defensiv bănăţean. Poparadu îşi doreşte sa vadă din nou stadionul plin, dar ca şi Alex Popovici, e convinsă că suporterii CVUCS nu se vor mai întoarce pe „Dan Păltinişanu”. „Mi-e dor de Liga I, tribuna să fie iarăşi plină, să aducem lumea la stadion în număr cât mai mare. Am văzut că uşor-uşor se vor strânge, eu zic că vor veni alţii, pentru că cei din liga a V-a cu siguranţă nu se vor întoarce”, a mai precizat Poparadu.

Pe lângă Jorge Ruiz, Caius Lungu şi Alin Dragu, astăzi a venit în probe şi Michel Rosenblum, fiul managerului Călin Rosenblum, care joacă în banda dreaptă. Rosenblum jr a evoluat sezonul trecut la Millenium Giarmata, echipa clasată pe locul trei în Seria a patra a Ligii a III-a. Fotbalistul are 24 de ani. Oficialii spun că venirea lui Souleyman Keita şi a lui Andrei Voronkov sunt chestiuni de timp, deoarece senegalezul şi bielorusul trebuie să obţină toate actele pentru a veni în România. Se negociaz

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°