Unul dintre oraşele ce-şi purta cu mândrie numele înainte de anii 90, Călăraşiul a ajuns după Revoluţie o urbe prăfuită unde şomajul a făcut legea. Dezvoltarea spectaculoasă a cunoscut-o prin construirea Combinatului Siderurgic în anul 1979 unde lucrau 6.000 de oameni. Încet-încet, zorii democraţiei au adus falimentul pe malul Borcei.

Platforma siderurgică a intrat în declin, ajungând să aibă, în urmă cu 3 ani, aproximativ 500 de angajaţi.

Conform datelor recensământului populaţiei din anul 2011, municipiul Călăraşi are o populaţie de 57.118 locuitori, iar la sfârşitul lunii mai 2013 înregistra o rată a şomajului de 6,34%. “Siderurgicul a fost mană cerească pentru noi. Majoritatea avea loc de muncă şi nimeni nu avea grija zilei de mâine. După Revoluţie s-a distrus tot şi oamenii şi-au pierdut slujbele. Când s-a construit combinatul au fost aduşi oameni din toate judeţele ţării să pună umărul la construirea socialismului”, îşi aminteşte Ion Prodan, un fost angajat.

100 de milioane de dolari, pe apa Sâmbetei

Inaugurat în 1979 după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari, combinatul siderurgic, a ajuns, azi, o ruină. Fiare contorsionate într-un peisaj dezolant.

Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent aici funcţionează o oţelărie electrică şi un laminor. Combinatul din Polonia, construit în acelaşi timp cu cel de la Călăraşi, produce oţel şi astăzi.

Anii de glorie

Platforma siderurgică de pe malul Borcei producea, înainte de anii 90, 200.000 de tone de oţel pe an şi avea 6.000 de angajaţi. „Acum, doar 500 de oameni mai lucrează aici.