Mesajul a fost trimis. Multumesc!

450.000 de CNP-uri de la recensământ au fost GREȘITE!

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 21 iunie 2013 ·

Aproximativ 450.000 de CNP-uri aferente formularelor de la recensământul din 2011, respectiv 2,33% din total, au fost multiplu înregistrate, eronate sau nu au fost completate, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Din totalul formularelor completate cu informaţii individuale la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, 97,67% au avut CNP-ul corect completat, restul înregistrărilor, circa 450 mii, reprezentând 2,33% din totalul formularelor, conţinând cazuri de CNP-uri multiplu înregistrate (duble, triple etc.), eronate (greşite sau trunchiate) sau lipsă. Înregistrările multiple au fost cauzate în cea mai mare parte de declararea persoanei atât la domiciliul acesteia, cât şi la reşedinţa obişnuită. În această situaţie, în baza de date a Recensământului a fost păstrată o singură înregistrare şi anume cea corespunzătoare reşedinţei obişnuite", precizează INS, într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în urma finalizării activităţilor de verificare a datelor, s-au corectat şi reţinut circa două treimi din totalul CNP-urilor incorect completate.

Identificarea înregistrărilor duble şi a altor tipuri de erori, arată INS, face parte din activităţile de rutină ale procesului de verificare şi validare ale oricărei cercetări statistice exhaustive.

Folosirea CNP-ului la recensământul din octombrie 2011 a permis identificarea şi eliminarea dublelor înregistrări ale persoanelor, corectarea unui CNP incomplet sau cu erori, mai susţine sursa citată.

INS mai precizează că în 4 iulie va face publice primele rezultate definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011.

Aproximativ 450.000 de CNP-uri aferente formularelor de la recensământul din 2011, respectiv 2,33% din total, au fost multiplu înregistrate, eronate sau nu au fost completate, informează Institutul Naţional de Statis

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 53 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°