Ultima redută a economiei comuniste din Codlea va deveni de azi istorie
Turnul de 110 metri al vechiului combinat Colorom va fi detonat în această după-amiază. Localnicii nu au fost anunţaţi din timp de această acţiune, astfel că se ridică mari semne de întrebare în privinţa măsurile de protecţie luate împotriva poluării cu praf
Terenul de aproape 50 de hectare unde existau, până în urmă cu câţiva ani, halele de producţie ale fostului combinat chimic Colorom, a intrat în vizorul senatorului braşovean al Partidului Poporului, Marius Coste (foto), după ce mai mulţi localnici, dar şi chiar şi autorităţile judeţului au ridicat semne de întrebare cu privire la ecologizarea zonei. Astăzi, turnul înalt de 110 metri a celei ce a fost cea mai mare fabrică de coloranţi şi hârtie heliografică din sud-estul Europei urmează să fie detonat.
Senatorul PPDD a ţinut să tragă un semnal de alarmă cu privire la modul în care se va face această demolare, ţinând cont că localnicii nu au fost anunţaţi din timp, şi să pună autorităţile de mediu „în gardă”. „Avem mari dubii cu privire la modul în care s-a făcut ecologizarea acelui teren şi solicităm Agenţiei pentru Protecţia Mediului să supravegheze cu atenţie această ultimă demolare de pe platformă şi ulterior să facă o analiză pentru a-i informa pe codleni dacă acel teren mai este sau nu periculos”, a precizat senatorul Partidului Poporului. Acesta a ţinut să sublinieze faptul că în ultimii ani, la Codlea, s-au înmulţit cazurile de boli ale sistemului respirator sau digestiv, dar şi bolile de piele.
Ecologizarea terenului, o problemă
„Le cer constructorilor care vor demola turnul să ia toate măsurile, pentru ca praful să nu se împrăştie în tot oraşul, cum s-a întâmplat în trecut. Probabil, principala cauză a apariţiei acestor boli este tocmai demolarea necontrolată care a fost efectuată în