Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-au dat mâna peste ţară… fraţii noştri CIA-iştii, KGB-iştii

Publicat in Informatia de Alba, vineri 21 iunie 2013 ·

Aşa cum se întâmplă şi în cazul doctorilor sau avocaţilor, atunci când te caută băieţii cu ochi albaştri nu-i a bună. Iată că la Bucureşti au fost în două zile doi băieţi cu ochi foarte albaştri, cu accente serioase spre bleumarin cu ochelari fumurii: este vorba de generalul FSB (fostul KGB) Nikolai Platonovici Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse (un fel de CSAT rusesc), respectiv John O. Brennan, directorul CIA (pentru cei care au uitat, instituţia care se ocupă de închisoarea de la Guantanamo şi de închisorile pentru teroriştii arabi din Europa de Est, inclusiv România, după cum se aude).

Băieţii s-au întâlnit cu Traian Băsescu, dar americanul l-a vizitat şi pe plagiatorul Ponta, văzut în Occident ca un fel de urmaş informal al preşedintelui Băsescu la şefia României.

În mod normal oamenii ăştia sunt cam ocupaţi, adică nu prea te caută ei aşa, să stea la palavre cu tine, dacă nu au un interes imediat sau pe termen mediu. Situaţia din partea asta de lume este în fierbere, dacă ne gândim la revoluţia din Siria, la revolta populară din Turcia sau la ameninţarea cvasi-permanentă reprezentată de Iran. Crizele politice din Bulgaria, Cehia şi regimul autoritarist din Ungaria au lăsat României un spaţiu nesperat pe scena politică regională, un spaţiu care ar putea fi ocupat, speculat de liderii politici de la Bucureşti.

Dacă Ponta şi Băsescu coabitează foarte bine, dacă România TV şi B1 TV coabitează minunat, dacă PSD şi PDL coabitează, de ce nu ar coabita şi CIA-ul american cu FSB-ul rusesc? În marea politică nu este loc de sentimente, ci doar de pragmatism, de oportunism, de maximizarea şanselor puţine pe care le ai…

La graniţa intereselor strategice ale marilor imperii moderne (Rusia, Uniunea Europeană şi SUA), liderii politici români ar putea un joc nesperat de important. Rămâne de văzut dacă au înţelepciune. @N_P

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 46 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 22 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°