Peste 650 de poliţişti bihoreni acţionează pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile)
Pentru ca Sărbătoarea Rusaliilor să fie petrecută într-un climat de linişte, ordine şi siguranţă în Judeţul Bihor, în perioada 22 – 24 iunie a.c., 680 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vor acţiona pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal.
În toată această perioadă, pentru asigurarea climatului de normalitate şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii, poliţiştii bihoreni vor acţiona în sistem integrat, în echipe mixte, alături de forţele de ordine publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, urmând a fi efectuate controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural.
Poliţiştii bihoreni vor acorda o deosebită atenţie locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează a se desfăşura slujbe religioase şi activităţi culturale, sportive, de agrement, discoteci etc., pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, prevenirii infracţiunilor cu violenţă şi furturilor.
La bisericile şi lăcaşele de cult bihorene se vor desfăşura şi în acest an slujbe şi ceremonii religioase, poliţiştii bihoreni urmând să acţioneze în patrule mixte pentru a se asigura menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă de orice fel, a tâlhăriilor, furturilor din buzunare şi