Vă mărturisesc că de câte ori vine vara pe mine mă apucă un fel de emoţie, gândindu-mă la apropierea vacanţei, deşi nu mai sunt elevă de foarte multă vreme (anul acesta s-a consumat şi întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului). Vă mai mărturisesc că deşi studiam în Timişoara, vacanţele mi le petreceam într-o plictiseală totală la ţară şi singura mea distracţie mai de soi era cititul. Acesta este motivul pentru care am ales ca temă a anchetei jurnalistice de astăzi cărţile copilăriei. Şi bineînţeles şi dorinţa arzătoare de a da un exemplu bun generaţiilor actuale de elevi… Şi pentru că răspunsurile primite au depăşit cu mult capacitatea unei pagini de ziar, vom continua cu acelaşi subiect şi săptămâna viitoare. Cu expuneri la fel de interesante.
Vă mai amintiţi cartea care v-a marcat copilăria? Povestiţi cum aţi descoperit-o şi de ce v-a impresionat.
„Sincer, nu mai știu care să fi fost prima mea carte citită, vreau să spun una de plăcere, din afara programei școlare. Pe lîngă basmele lui Ispirescu și Creangă pe care le adoram ca orice copil, și care îmi înfiebântau imaginația, un singur autor, apropiat ca substanță cu aceștia, îl frecventam. E vorba de Gheorghe Coșbuc, nu George. Gheorghe, așa cum spunea moșul, râzând de unul singur, mândru foarte de preferința lui. Așa că știam pe dinafară, pe la 10 ani, Iarna pe uliță, (nu uitați: are vreo 22 de strofe de câte cinci versuri). Apoi am dat de alt basm: Luceafărul bădiei Mihai. În ceea ce privește proza mare, grea, îmi amintesc doar de scenele erotice, tari, care m-au devastat nopți în șir din Răscoala lui Liviu Rebreanu. Citeam, citeam și nu-mi venea să cred. Apoi îmi amintesc de povestirile uluitoare, fiindcă îmi erau familiare prin multe lucruri, teme, personaje, inclusiv prin persoana reală a autorului, cele ale lui Pavel Dan, cel mai mare prozator ardelean după Liviu Rebrean
