Primul trailer oficial al filmului "Jobs", care îl are ca personaj principal pe Ashton Kutcher şi care vorbeşte despre viaţa fondatorului Apple, Steve Jobs, a fost lansat astăzi, 21 iunie, pe YouTube.
Filmul se va lansa pe 16 august anul acesta în Statele Unite ale Americii şi are un buget de 8,5 milioane. În cadrul peliculei, Ashton Kutcher îl interpretează pe Jobs din adolescenţă, în clipa în care renunţă la facultate pentru că nu-i punea la încercarea creativitatea, până în momentul morţii sale din 2011, din cauza problemelor cu cancerul la pancreas.
Jobs, 1971 - 2000
Filmul va prezenta viaţa lui Steve Jobs între anii 1971 şi 2000, perioadă în care compania Apple a cunoscut o creştere fulminantă, el a fost îndepărtat de la conducerea acesteia, a fondat NeXT şi a ajuns, din nou, la compania cu care a pornit în industria calculatoarelor. Producătorii au avut acces şi la garajul de unde compania a pornit şi a ajuns la gigantul de astăzi.
Echipa de producţie a remis un comunicat în care prezintă, în linii mari, filmul. „«jOBS» pătrunde în esenţa caracterului lui Steve Jobs şi creează o poveste bazată pe dialog care este atât importantă per total, cât şi un portret complex al lui“.
Filmul este regizat de Joshua Michael Stern, scenariul a fost scris de Matthew Whitely, de filmare s-a ocupat Russel Carpenter, iar producţia a revenit lui Mark Hulme. Cât despre actori, cofondatorul Steve Wozniak este jucat de Josh Gad, rolul directorului Apple care l-a concediat pe Jobs, John Sculley, i-a revenit lui Matthew Modine, iar Ahna O'Reilly este actriţa care o întruchipează pe iubita lui Jobs cu care a şi avut o fiică pe nume Lisa.
„jOBS“ este primul film cu acest subiect, dar nu şi singurul. Sony Pictures împreună cu scenaristul Aaron Sorkin care s-a ocupat şi de filmul „The Social Network“ despre viaţa lui Mark Zuckerberg, fondator Fac