Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robert Downey Jr. va juca personajul Iron Man în următoarele două filme din franciza “The Avengers”

Publicat in Gazeta de Navodari, vineri 21 iunie 2013 ·

Actorul Robert Downey Jr., care are un succes uriaş de box office graţie interpretării personajului Iron Man, a acceptat să joace din nou rolul acestui super-erou în următoarele două filme din franciza “The Avengers”, au anunţat, joi, reprezentanţii companiei Marvel Studios. Starul hollywoodian în vârstă de 48 de ani este unul dintre protagoniştii filmului “Răzbunătorii/ The Avengers”, din 2012, care a reunit pe marele ecran super-eroi din revistele de benzi desenate: Iron Man, The Hulk, Captain America, Thor şi Black Widow. Acest lungmetraj, realizat de Marvel Studios, companie deţinută de grupul Walt Disney, a fost pelicula cu cele mai mari încasări din 2012 şi ocupă locul al treilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, după ce a vândut bilete în valoare de 1,5 miliarde de dolari pe plan mondial. Presa americană de specialitate se aşteaptă ca actorului Robert Downey Jr. să i se alăture în “The Avengers 2″ şi ceilalţi colegi de distribuţie din primul film din această franciză: Chris Evans, Chris Hemsworth, Mark Ruffalo şi Scarlett Johansson. “The Avengers 2″ va fi regizat de Joss Whedon şi va fi lansat pe marile ecrane pe 1 mai 2015. Reprezentanţii companiei Marvel au anunţat că această peliculă îi va reuni pe toţi super-eroii din primul film, dar va introduce şi câteva personaje Marvel care nu au apărut pe marele ecran niciodată. Cele trei filme din franciza “Iron Man”, în care Robert Downey Jr. a jucat rolul principal, lansate între 2008 şi 2013, au generat încasări totale de peste 2,4 miliarde de dolari pe plan mondial. “Iron Man 3″, lansat luna trecută, a devenit pelicula cu cele mai mari încasări din acest an, cu 1,2 miliarde de dolari, şi ocupă locul al cincilea în topul celor mai profitabile filme din istorie. Sursa: Mediafax.ro

Actorul Robert Downey Jr., care are un succes uriaş de box office graţie interpretării personajului Iron M

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 24 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 5 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°