Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din judeţul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de problemele sociale. Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele şase oraşe din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) supravieţuiesc cu greu situaţiei dificile din industria minieră.

Dacă în primii ani de la Revoluţie, în minele Văii Jiului lucrau peste 45.000 de oameni (în 1977, numărul lor fusese de aproape 90.000), în prezent au mai rămas doar 8.000 de mineri.

Aproape 20.000 de mineri au cerut să fie disponibilizaţi numai între anii 1997 şi 1999. Au primit salarii compensatorii, iar sumele obţinute erau considerate la acea vreme drept mici averi. Mulţi dintre ei şi-au vândut apartamentele în schimbul unor plăţi derizorii şi au plecat din Valea Jiului spre locurile natale: satele din Moldova, Oltenia, Dobroge. Se spune că în vremea disponibilizărilor, locuinţele unor foşti mineri care urmau să plece din Vale erau vândute chiar şi pe câte o ladă de bere. Alţi ortaci au rămas fără nimic în doar câteva luni de la acceptarea disponibilizărilor. Puţini au fost cei care au ştiut să îşi folosească banii astfel încât să prospere.

Cea mai dificilă perioadă

În anii 1990 - 2000 au fost închise minele Câmpu' lui Neag, Petrila Sud, Dâlja, Valea de Brazi, Aninoasa şi Bărbăteni. Valea Jiului şi-a continuat declinul, în ciuda aşa-numitei Strategii de dezvoltare a bazinului carbonifer, elaborată de statul român în anuil 2002. Planul de salvare a zonei prezenta problemele cu care se confruntau oraşele şi populaţia Văii Jiului: două treimi dintre minerii disponibilizaţi nu îşi mai găsiseră locuri de muncă, în cinci ani populaţia activă a scăzut cu 40 la sută, starea infrastructurii rutiere era dezastruoasă, blocurile de locu