Plăţile au fost întrerupte în 13 ianuarie 2012 din cauza unor deficienţe grave în funcţionarea sistemului de management şi control
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că joi a primit de la Comisia Europeană o scrisoare oficială prin care s-a confirmat faptul că Programul Operaţional de Pescuit a fost deblocat. "În România plăţile întrerupte în ianuarie 2012 au fost astăzi deblocate. Plăţile au fost întrerupte în 13 ianuarie 2012 din cauza unor deficienţe grave în funcţionarea sistemului de management şi control. Astăzi, după toate lucrurile care s-au întreprins de către autorităţi, CE apreciază progresele semnificative făcute de autorităţile române şi confirmate de autoritatea de audit şi de auditorii europeni şi comunică faptul că va proceda imediat la reluarea plăţilor din Fondul European de Piscicultură", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii.
El a spus că din valoarea totală a programului, de 307 milioane euro, România a atras până la 1 ianuarie 2012 doar 14 milioane de euro. În zilele următoare vor intra în România încă 50 milioane de euro reprezentând plăţi efectuate de stat de la buget către fermieri şi care nu au fost decontate de CE. "Sigur că deficienţele înregistrate de PDL au mai cauzat anumite pierderi. În anul 2012, din păcate, au fost dezangajate 22 de milioane de euro din cauza acestor deficienţe şi din cauza faptului că ele au fost atât de mari încât n-am putut să deblocăm programul până în acest moment, este un risc major pe care-l avem şi în 2013, să avem o dezangajare de 10 milioane de euro", a afirmat ministrul. El a precizat că ultimele sesiuni de depuneri de proiecte s-au închis la 31 mai, înregistrând pe acest program un grad de absorbţie de 24,4%, un grad de contractare de 66,28%, iar cererile care s-au depus până în prezent cumulează 1 miliard de euro. Astfel, există o şan