Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAFIC INTERNAȚIONAL DE DROGURI, COORDONAT DE DUPĂ GRATII. Capul rețelei, un traficant de țigări aflat în pușcărie. FOTO

Publicat in Ora de Timis, vineri 21 iunie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIȘOARA: Afacere de succes coordonată de după gratii. Un deținut de la Penitenciarul Timișoara este capul unei rețele specializate în trafic internațional de droguri. Mai exact, filiera coordonată de Zlatco Costici aducea cannabis din Serbia cu 2000 de euro kilogramul iar drogurile erau vândute pe piața din Timișoara cu 10.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, deținutul comunica prin intermediul unui telefon mobil cu iubita sa, aflată în exterior. Aceasta racolase mai multe persoane care să se ocupe de achiziționarea drogurilor, printre care și fratele ei. Cannabisul era cumpărat de la două persoane din Serbia. De obicei, sârbii erau cei care veneau în Timișoara cu drogurile însă se întâmpla și ca tranzacțiile să aibă loc în țara vecină. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată au intrat pe fir și i-au monitorizat pe traficanți. În total, se pare că rețeaua a reușit să introducă aproximativ 7 kilograme de cannabis în țară. Vineri dimineața, unul din sârbi a venit la Timișoara pentru a-și ridica ultima tranșă de bani însă a fost reținut de anchetatori. Zece tineri au fost aduși la audieri la sediul DIICOT. Procurorii DIICOT au emis șapte ordonanțe de reținere, printre cei vizați numărându-se deținutul, iubita acestuia și fratele ei. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 20 de ani de închisoare pentru trafic internațional de droguri. Galerie Foto

TIMIȘOARA: Afacere de succes coordonată de după gratii. Un deținut de la Penitenciarul Timișoara este capul unei rețele specializate în trafic internațional de droguri. Mai exact, filiera coordonată de Zlatco Costici aducea cannabis din Serbia cu 2000 de euro kilogramul iar drogurile erau vândute pe piața din Timișoara cu 10.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, deținutul comunica prin intermediul unui telefon mobil cu iubita sa, aflată în exterior. Aceasta racolase mai multe

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 25 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 50 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 21 minute
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 3 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va câştiga majoritatea

Mediafax acum o ora
Primul exit poll TV arată că partidul premierului indian, Narendra Modi, va câştiga majoritatea la alegerile din India. Cele mai mari alegeri din lume s-au desfăşurat în etape, iar ultimele urne s-au închis sâmbătă. Rezultatele oficiale vor fi anunţ

Clubul turc Fenerbahce începe negocierile cu antrenorul Mourinho

Mediafax acum o ora
Jose Mourinho a început negocierile cu echipa de fotbal masculin Fenerbahce pentru postul de antrenor principal, a anunţat sâmbătă clubul turc din Super Lig. Tehnicianul portughez încearcă să revină în antrenorat după ce a fost demis de echipa itali

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 2 ore
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°