Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibil: Comitetul Executiv nu a luat nicio decizie în privinţa sistemului competiţional al Ligii 1! Mircea Sandu: "Nu se ştie!" Unde au apărut problemele

Publicat in Pro Sport, vineri 21 iunie 2013 ·

UPDATE 15:00 Mircea Sandu a anunţat că nu s-a luat nicio decizie în privinţa sistemului competiţional al Ligii 1, deşi problema se afla pe ordinea de zi a Comitetului Executiv.

Preşedintele FRF susţine că membrii CEx nu au putut ajunge la o concluzie, din cauza faptului că TAS nu a dat încă un verdict în cazul Universităţii Cluj. "Naşul" a declarat că va fi aşteptat răspunsul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, iar o decizie finală în privinţa numărului de echipe va fi luată pe 6 iulie (răspunsul TAS în cazul "U" Cluj va fi dat pe 5 iunie).

"Acestea sunt prevederile regulamentare, chiar dacă s-a decis la un moment dat să fie 18 echipe în Liga 1 până în 2018. Eu am prevăzut că vor apărea probleme şi am spus ca măcar în Liga 2 şi Liga 3 să se scadă numărul de echipe.

În astfel de condiţii neprevăzute, cluburi care nu obţin licenţă, logica mea a spus că trebuie să rămână 16 echipe. Nu puteam decide însă aceast lucru atât timp cât U Cluj are un proces pe rol. Dacă U Cluj primeşte un răspuns pozitiv din partea TAS, atunci va fi al 17-lea club. Domnul Dragomir s-a enervat şi a plecat nervos.

Cu sistemul competiţional a rămas ca la început: nu se ştie încă. Trebuie să găsim nişte soluţii şi ne voim reuni pe 6 iulie din nou.

Dacă U Cluj va primi răspuns pozitiv din partea TAS, trebuie să găsim o soluţie pentru a avea şi a 18-a echipă în Liga 1", a declarat Mircea Sandu.

14:56 Mircea Sandu: "Este un subiect care a născut multe dezbateri, unele dintre ele chiar aprige. Domnul Dragomir s-a enervat şi i s-a şi atras atenţia că se enervează prea mult.

Sunt nişte probleme. Liga a venit cu o expunere"

14:45 Conferinţa preşedintelui FRF a început.

14:25 Mircea Sandu nu şi-a făcut încă apariţia în sala de conferinţe, însă preşedintele FRF este aşteptat din clipă în clipă să anunţe decizia luată as

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 5 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 4 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 11 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 11 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 7 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 7 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
lun.

-3°/0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°