Ce s-a întâmplat cu lumea asta de ne e frică de moarte să intrăm într-un spital? De cele românești zic. Bineînțeles, foarte puțini sunt cei cărora nu le e teamă de ace și bisturie, dar că dacă ești pacient într-un spital de stat în 2013 nu poți scăpa de gândul, mic mic, că acul sau bisturiul poate fi uitat pe unde nici nu te aștepți ca în bancurile alea bune cu doctorii distrați. Cu alte cuvinte, imaginea medicinei în România s-a șifonat urât în ultimii ani, iar astăzi, când în cel mult două săptămâni riscăm o grevă fără precedent a cadrelor medicale din toată țara, ne dăm seama că ne uităm cu ochii deschiși într-o prăpastie și nu știm: suntem încă pe margine, cu tălpile transpirate, sau în picaj?

Pentru că așa suntem construiți, căutăm vinovați. Conștiința noastră are nevoie de un reper și în asta, altfel am fi nevoiți să recunoaștem că trăim într-un non-sens, într-un film noir care pare să nu se mai termine. Întrebarea a reapărut în ultimele zile, când ministrul Sănătății Eugen Nicolaescu a cerut demiterea a doi șefi de instituții medicale timișorene, în urma rapoartelor Corpului său de control. Unul dintre aceștia, un reputat specialist în neurologie, Horia Pleș. Pe scurt: un centru medical la care doctorul are jumătate din acțiuni a avut un contract cu Spitalul Județean, care, în cinci ani, a adus numitului centru un milion de euro. Motivul? Aparatura de ultimă generație pe care spitalul nu o avea.

Ministrul decide să taie macaroana după ani în care totul a mers ca uns. Medicul se disculpă în scrisori deschise, unde explică, în detaliu și cifre de ce totul e în regulă. Bineînțeles, figurile care și-au construit un capital de imagine sunt greu de contestat, mai ales că discuția nu este despre calitățile lor de specialiști. Discuția pe care ar trebui să o deschidem, după părerea mea, este despre calitatea umană. Nimănui nu pare să i se pară imoral că