Oamenii de ştiinţă au conceput o modalitate prin care imprimantele 3D pot produce microbaterii puternice, pentru alimentarea cu energie diferite microdispozitive electronice ale viitorului apropiat, conform LiveScience.com.
Create de o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard şi de la Universitatea din Illinois, aceste microbaterii lithium-ion nu sunt mai mari de un grăunte de nisip dar înmagazinează tot atâta energie ca şi bateriile lithium-ion pe care le folosim în prezent.
"Performanţa electrochimică a acestor microbaterii este comparabilă cu cea a bateriilor existente deja în comerţ în ceea ce priveşte ratele de încărcare-descărcare, ciclul de viaţă şi densitatea energetică", asigură Shen Dillon, profesor în ştiinţa materialelor şi inginerie la Universitatea din Illinois. "Am reuşit să obţinem aceeaşi performanţă la o scară mult mai mică", a mai adăugat el.
Pentru a obţine aceste microbaterii, cercetătorii au folosit o imprimantă 3D concepută special pentru a stoca electrozi - fiecare dintre aceştia având grosimea mai mică decât a firului de păr uman şi care conţin două cerneluri speciale. Una dintre acestea are funcţia de catod, iar cealaltă de anod şi se solidifică imediat, în straturi suprapuse, între două capete din aur. Odată ce electrozii sunt stocaţi, ei sunt introduşi în mici containere în care este adăugată şi o soluţie de electrolit, fiind astfel obţinută o baterie.
Aceste microbaterii ar putea alimenta mici implanturi medicale, dar şi drone minuscule sau roboţi de dimensiunea unor insecte, deschizând calea şi spre miniaturizarea altor dispozitive. Datele despre noile microbaterii sunt prezentate pe larg în ultimul număr al revistei Advanced Materials, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.