Undeva în Bucureşti. În fiecare zi, cu noaptea în cap, un bătrân se aşază tacticos pe o bancă dintr-un părculeţ. Apoi pune lângă el sacoşa în care are câteva sticle cu lapte. Pet-uri cu lapte, mai degrabă.
Clienţii nu întârzie să apară. Unii îl cunosc de mai multă vreme, cumpără lapte, dacă nu zilnic, foarte des. De sărbători dau comandă cu mult înainte, ca să nu rămână fără laptele de la ţară. Nici cozonacul nu iese bun dacă nu ai lapte de ţară! Plus că este mai ieftin decât cel din magazin.
Uneori, mai vine poliţia locală, bătrânul îşi strânge calabalâcul şi pleacă pentru scurt timp. Câteodată, chiar clienţii fideli, în general bătrâni şi ei, îl avertizează că vine poliţia...
După ce a trecut pericolul, “lăptarul” se întoare şi îşi reia ritualul.
De câteva ori am trecut şi eu pe lângă el. Mirosea înfiorător a balegă! De parcă atunci ai fi intrat într-un grajd cu multe vaci. Prima oară am zis că e o întâmplare, a doua oară am zis că întâmplarea s-a repetat.
Apoi, dintr-odată, am înţeles: omul cu laptele se murdăreşte singur cu balegă, se “parfumează” de parcă ar fi un grajd ambulant, tocmai ca să pară autentic. Să ia lumea lapte de la el. Că e ecologic. Bio. Şi strategia lui … ţine.
Undeva în Bucureşti. În fiecare zi, cu noaptea în cap, un bătrân se aşază tacticos pe o bancă dintr-un părculeţ. Apoi pune lângă el sacoşa în care are câteva sticle cu lapte. Pet-uri cu lapte, mai degrabă.
Clienţii nu întârzie să apară. Unii îl cunosc de mai multă vreme, cumpără lapte, dacă nu zilnic, foarte des. De sărbători dau comandă cu mult înainte, ca să nu rămână fără laptele de la ţară. Nici cozonacul nu iese bun dacă nu ai lapte de ţară! Plus că este mai ieftin decât cel din magazin.
Uneori, mai vine poliţia locală, bătrânul îşi strânge calabalâcul şi pleacă pentru scurt timp. Câteodată, chiar clienţii fideli, în general bătrâni
