Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zona euro: Acord pentru recapitalizarea directă a băncilor

Publicat in Glasul Aradului, vineri 21 iunie 2013 ·

Miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns joi la un acord de principiu privind recapitalizarea directă a băncilor prin intermediul fondurilor de salvare MES, un mecanism ce va permite pe viitor ajutorarea băncilor fără să fie afectat bugetul de stat, relatează AFP.

‘Am căzut de acord asupra modului în care va funcţiona, în linii mari, Mecanismul European de Stabilitate’ (pentru recapitalizarea directă a băncilor), a declarat joi seară ministrul irlandez de finanţe, Michael Noonan, la finalul unei reuniuni cu omologii săi din zona euro, desfăşurată la Luxemburg.

Acest instrument va fi disponibil cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2014. El a fost promis de liderii europeni în cursul summitului din iunie 2012 pentru a sparge cercul vicios dintre criza bancară şi criza datoriilor suverane. La acea dată, interesa în special Spania care a beneficiat în primăvara lui 2012 de un împrumut în valoare de 40 de miliarde de euro pentru a veni în ajutorul băncilor sale aflate în dificultate.

Tot joi, miniştrii de finanţe ai Celor 17 au mai căzut de acord pentru ca recapitalizarea directă să se facă ‘potenţial retroactiv, de la caz la caz’, a adăugat Noonan, a cărui ţară ocupă până la sfârşitul lunii iunie preşedinţia prin rotaţie a UE.

Acest subiect era unul dintre cele mai sensibile incluse pe agenda de joi, anumite ţări opunându-se principiului retroactivităţii pentru recapitalizarea directă a băncilor din zona euro.(AS – editor: Alic Mîrza)

Miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns joi la un acord de principiu privind recapitalizarea directă a băncilor prin intermediul fondurilor de salvare MES, un mecanism ce va permite pe viitor ajutorarea băncilor fără să fie afectat bugetul de stat, relatează AFP.

‘Am căzut de acord asupra modului în care va funcţiona, în linii mari, Mecanismul European de Stabilitate’ (pentru recapita

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 20 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 26 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Un bărbat din Iași a murit de RABIE, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz fatal din ultimii 13 ani, din România

Gandul acum 13 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fo

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°