Ii ia patru secunde sa isi dea seama ce fel de om are in fata, iar o bataie din picior sau o miscare involuntara a sprancenelor sunt indicii suficiente pentru a anula ori a negocia o afacere de milioane de euro.
Mihaela Stroe este "umbra" din spatele oamenilor de afaceri, pe care ii ajuta sa incheie cele mai bune tranzactii, specializandu-se in domeniu cu ajutorul lui Joe Navarro, fost agent FBI, expert in interpretarea comportamentului uman.
Sociolog, speaker motivational, autor si specialist in comunicarea nonverbala, Mihaela Stroe este prezentata deseori drept "Romanca ce si-a facut un business din tehnicile agentilor FBI".
Totul a pornit de la pasiunea pentru psihologie din liceu, care a dus-o la Olimpiada nationala, unde s-a clasat pe locul al doilea, la diferenta foarte mica de primul loc. De altfel, cele 10 sutimi au facut-o sa fie, ulterior, si mai perseverenta.
"Pasiunea pentru psihologie a inceput in clasa a X-a, cand am participat la Olimpiada Nationala de Psihologie si unde am luat locul doi. Din acel moment am stiu ca am cariera trasata: facultate de sociologie, master pe comunicare si doctorat in sociologie (cu specializare domeniu psihologie sociala si comunicare nonverbala)", a povestit Mihaela Stroe pentru Ziare.com.
Colaborarea cu FBI
Cand se documenta, pe Internet, pentru doctorat a dat si peste Joe Navarro, care a lucrat 25 de ani in cadrul FBI ca agent special si supervizor in combaterea terorismului si spionaj. Acum, Navarro este expert recunoscut la nivel international in limbaj nonverbal si profesor la Academia FBI si la Universitatea Saint Leo din Florida.
Mihaela Stroe a transformat pasiunea in cariera dupa ce a intrat la doctorat in 2003, cand l-a si cunoscut pe mentorul sau, Joe Navarro. Asa si-a facut propria ei firma, care acum poarta numele Acta Nonverbal