Grupul independenţilor din Camera Deputaţilor, care numără zece parlamentari, se va situa în opoziţie faţă de Guvernul USL, precizând că există discuţii şi cu alţi aleşi pentru a se alătura acestui grup.
Nouă dintre cei zece parlamentari independenţi din Camera Deputaţilor s-au reunit astăzi, la Iaşi, pentru a discuta priorităţile pentru sesiunea parlamentară următoare, aceştia organizând şi o conferinţă comună de presă la cabinetul deputatului independent de Iaşi Viorel Blăjuţ.
"Vom avea propunerile noastre. Ştim că n-o să ne fie uşor, dar vom încerca să sensibilizăm societatea civilă asupra proiectelor noastre. Vom pune presiune şi dacă va fi nevoie vom veni şi cu pancarte în plenul Camerei Deputaţilor", a spus Viorel Blăjuţ.
La conferinţa de presă de la Iaşi au fost prezenţi deputaţii Ion Şcheau, Viorel Blăjuţ, Alin Constantin Bucur, Cristinel Marian, Aurelian Mihai, Iacob Pușcaș, Mihai Tararache, Răzvan Tănase şi Remus Cernea.
Cu excepţia lui Remus Cernea, ales pe listele USL, toţi ceilalţi parlamentari au demisionat din PPDD.
Deputatul ieşean Viorel Blăjuţ a afirmat că astfel de întâlniri ale parlamentarilor independenţi se vor desfăşura periodic, următoarea reuniune fiind programată în judeţul Teleorman, la finalul acestei luni.
Grupul independenţilor din Camera Deputaţilor, care numără zece parlamentari, se va situa în opoziţie faţă de Guvernul USL, precizând că există discuţii şi cu alţi aleşi pentru a se alătura acestui grup.
Nouă dintre cei zece parlamentari independenţi din Camera Deputaţilor s-au reunit astăzi, la Iaşi, pentru a discuta priorităţile pentru sesiunea parlamentară următoare, aceştia organizând şi o conferinţă comună de presă la cabinetul deputatului independent de Iaşi Viorel Blăjuţ.
"Vom avea propunerile noastre. Ştim că n-o să ne fie uşor, dar vom încerca să sensibilizăm societatea civilă asupra