Cartea ca destin Daniel Cristea- Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu,

Bucureşti, Editura Humanitas, 2013, 304 pag.

Dan C. Mihăilescu e cunoscut pentru aplombul confesiv şi plăcerea destăinuirii, pentru lipsa reticenţei manifestate de mulţi autori faţă de orice formulă de interviu, dialog, jurnal etc., lucru remarcat de altfel şi de autorul întrebărilor din această carte, Daniel Cristea-Enache: „Alţi critici şi scriitori români sunt taciturni, retractili, discreţi până la ascunderea tuturor urmelor. Dimpotrivă, dvs. vă devoalaţi cu o sinceritate şi o febrilitate care fac mult mai puţin complicat decât în alte cazuri procesul critic-detectivistic”. Disponibilitatea, chiar pasiunea dezvăluirilor abrupte, deseori învăluite în aburul rememorării nostalgice, asumarea unei sincerităţi debordante, cu riscul implicit al vulnerabilităţii pe care-l presupune o astfel de expunere, alternând cu o francheţe care l-ar fi pus cu siguranţă în dificultate pe un intervievator mai slab de înger – acestea sunt atributele respondentului Dan C. Mihăilescu.

Directeţea e de altfel o calitate a ambilor critici, care deseori trag cortina şi lasă vederii şi ceea ce se află în spatele dialogului lor, minimalizând astfel orice impresie de artificialitate, de făcut, sporind deci impresia de autenticitate. Mărunte neînţelegeri, încontrări, nepotriviri ori puneri la punct reciproce vor face fără îndoială deliciul cititorului mai mult decât ar fi reuşit un banal volum de convorbiri politically correct. Întrebările sunt, prin urmare, deseori directe, uneori incomode, răspunsurile pe măsură. Sunt două linii majore ale dialogului, din care se desprind ulterior nenumăratele fire ale confesiunii – una a rememorării timpului copilăriei, al tinereţii, al unor întâmplări din perioada comunistă, cealaltă a exprimării, provocate neîncetat de intervievator, a unor opţiuni politice,