Călătorie într-un tablou
De câte ori privesc tablourile maestrului Viorel Mărginean, pline cum sunt de păsări şi dealuri văzute de sus, ca de pe acoperişul lumii, simt că mă cuprinde o stare de libertate neţărmurită. O libertate pe care o simt la fel de curată ca şi peisajele lui, pe jumătate pământeşti, pe jumătate selenare. Şi din care simţi cum picură, plini de concreteţe, stropi de linişte. Cu pictorul e la fel. Când intri în atelierul său din Pangrati, ţi se pare că ai păşit pe o poartă secretă a lumii, o poartă care te duce într-un eden natural fabulos, prin care maestrul te conduce cu eleganţă şi cu un zâmbet fin pe obraz. Regatul lui. O invitaţie răcoroasă la umbra arborilor vieţii, a fluturilor uriaşi şi a păsărilor de foc. Privelişti minunate, bune de îmbătat privirea şi de răsfăţat sufletul.
"Casa singuratică a copilăriei mele era pe malul apei"
- D-le Viorel Mărginean, dumneavoastră aveţi o forţă deosebită de a evoca magia naturii. Prin foarte multe dintre tablourile dvs. zboară păsări stranii, care plutesc peste delte şi dealuri, cresc arbori cu o vegetaţie uriaşă şi zboară fluturi nemaivăzuţi. De ce aţi simţit nevoia să pictaţi aceste ode închinate naturii?
- În viaţa unui artist, ceea ce contează mai întâi sunt acumulările şi descoperirile. Şi cea mai importantă este copilăria. Vedeţi, eu nu m-am născut nici la oraş şi nici la ţară. Eu m-am născut într-o libertate totală, înconjurat doar de natură, într-o casă izolată de lume, situată între doi versanţi cu păşuni în trepte, aşa cum le vezi pe dealurile din Transilvania şi mai ales pe Târnave. Casa singuratică a copilăriei mele era pe malul apei, chiar la poalele dealurilor, şi avea în spate aceste podişuri făcute demult, de mâna omului. Asta era casa ocolului silvic, clădită din timpul austriecilor. O casă cu ziduri groase, pr
