Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că, în conformitate cu prevederile HG nr. 1777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de duminică 23 iunie şi luni 24 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii), între orele 6:00-22:00, conform Anexei nr. 1 la Hotărare, dupa cum urmează: Încălcarea prevederilor HG nr. 1777/2004 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.