Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul deturnării de fonduri de la Mera rămane la Tribunal

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Fondurile destinate unor lucrări publice au fost deturnate Judecătorii nu au admis niciuna dintre cererile formulate de cei zece inculpaţi în dosarul fraudării banilor publici de la Mera

Tribunalul Vrancea s-a pronunţat ieri asupra solicitărilor formulate de apărătorii celor zece inculpaţi trimişi în judecată în dosarul deturnării mai multor fonduri destinate realizării unor lucrări plătite din bani publici. La termenul din 12 iunie, apărătorii celor zece inculpaţi au făcut mai multe solicitări, asta după ce au încercat chiar şi o recuzare a preşedintelui de complet. Cererea de recuzare a fost însă respinsă, la fel cum s-a întamplat şi cu toate celelalte cereri formulate de apărători. “Constată regularitatea actului de sesizare. (…) respinge ca neîntemeiate cererile privind constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale şi a actului de sesizare. (…) respinge ca neîntemeiată cererea privind trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare. Respinge ca prematur promovate cererile privind schimbarea încadrării juridice. Respinge ca prematur promovate cererile privind declinarea competenţei materiale de judecare a cauzei şi trimiterea cauzei la Judecătoria Focşani”, se arată în pronunţarea de ieri a Tribunalului cu privire la aceste solicitări. La finalul lunii martie, fostul viceprimar Aurel Trifan şi edilul Ion Sticlaru, alături de alţi angajaţi ai primăriei Mera, dar şi administratori de societăţi comerciale au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de deturnare de fonduri şi infracţiuni asociate cum ar fi fals şi uz de fals, fals intelectual şi complicitate la aceste infracţiuni. Acuzaţiile au legătură cu mai multe lucrări efectuate din bani publici, despre care anchetatorii spun că s-au executat parţial sau deloc, deşi au fost plătite integral. Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Vrancea i-au trimis în judec

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 36 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 4 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°