Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV ONLINE. Savanta şi Dincă-Balcon

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 iunie 2013 ·

În București a fost un mare scandal legat de închiderea balcoanelor. Din indicația tovarășei Elena Ceaușescu și cu concursul Primarului Capitalei, Ion Dincă, activiștii de partid s-au mobilizat pe fi ecare stradă.

Mircea Popescu: „Din câte îmi aduc aminte, Tovarăşa Elena Ceauşescu se deplasa împreună cu Tovarăşul prin cartierul Pantelimon şi a remarcat multe balcoane închise şi tot felul de rufe puse la uscat. I s-a părut că aceste rufe strică aspectul cartierului şi a dispus demontarea balcoanelor. Era în prima parte a anilor ’80. L-a chemat la ordine pe Ion Dincă, Primarul Capitalei şi a început un balamuc întreg.

Aşadar Dincă a luat foarte în serios sarcina primită de la Tovarăşa şi a început o campanie prin Bucureşti. În primul rând erau depistaţi cei care-şi închiseseră balconul fără autorizaţie. Pentru că unii cetăţeni mai prevăzători aveau şi autorizaţie obţinută de la Primărie şi cu ei a fost mai greu. Cei fără autorizaţie erau obligaţi să-şi demonteze balcoanele, după ce erau în prealabil amendaţi. Se foloseau foarte mult activiştii pensionari, de cartier, şi preşedinţii asociaţiilor de locatari.

Prin ziare şi chiar la televizor se făceau emisiuni pe această temă. Dintr-o dată, peste noapte, au apărut nişte specialişti care susţineau că balcoanele închise strică aspectul urban al cartierelor, dar afectează şi structura de rezistenţă a imobilelor. Această abordare, altfel aberantă, avea impact mai mare asupra cetăţenilor pentru că amintirile cutremurului din 4 martie 1977 erau încă proaspete în memoria colectivă.

De ce era poreclit Dincă-Teleagă

Îmi aduc aminte că Ion Dincă, socrul marilor oameni de afaceri de astăzi, Puiu Popoviciu şi Nicolae Badea, era o mare figură. În primul rând, el îi organizase uneia dintre fetele sale o nuntă la Snagov cu sute de invitaţi şi dar foarte mare. S-a comentat la timpul respectiv, pentru că aşa ce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum 18 minute
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 34 minute
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Cod galben de vânt și precipitații. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că marți, 7 ianuarie, mai multe județe se află sub atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabile până miercuri dimineață, 8 ianuarie. Potrivit meteorol

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 31 minute
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 2 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum o ora
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Trump: Canada ar trebui să fuzioneze cu SUA

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină 'al 51-lea stat' al Statelor Unite, scrie AFP, preluat de A

Vizită surpriză a lui Donald Trump Jr. în Groenlanda, într-un moment în care tatăl său cere ca SUA să preia controlul asupra insulei

HotNews acum o ora
Vizita este una privată, dar semnalează interesul crescut al președintelui ales pentru teritoriul autonom danez, pe care Trump îl consideră de o importanță strategică deosebită pentru SUA, scriu Reuters și BBC. Donald Trump Jr va vizita marți Groenl

Irina Begu, eliminată în primul tur la dublu, la Adelaide

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Marketa Vondrousova (România/Cehia) a fost eliminată, marţi, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Adelaide (Australia), cu premii de peste un milion de dolari. Begu şi Vondrousova au fost învinse de pereche

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/13°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

mar.

6°/12°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°