„Constituţia dă dreptul la fericire, dar nu o garantează. Trebuie să o găseşti singur”, spunea marele savant şi gânditor iluminist Benjamin Franklin. Isteria care a cuprins clasa politică românească în legătură cu revizuirea Constituţiei dovedeşte cât de puţini sunt cei care înţeleg acest mare adevăr. Încercarea perversă de a sugera că modificarea acesteia ar aduce automat un plus de bunăstare în casa fiecărui român nu e decât un subterfugiu deja cunoscut al politicienilor de a-şi acoperi propriile neputinţe în a recunoaşte adevăratele priorităţi şi a-şi asuma rezolvarea lor.

Ar fi interesant de văzut câţi dintre politicienii noştri ar fi în stare să argumenteze coerent necesitatea revizuirii şi câţi sunt cei care înţeleg că motivul real nu îl reprezintă prea multele slăbiciuni ale Constituţiei actuale, ci mult mai numeroasele încălcări ale ei, în ultimii opt ani. Întâmplări în care fruntaş a fost preşedintele nostru jucător. Când, la alegerile din 2004, Traian Băsescu flutura voios cărticica roşu-galben-albastră pe la toate întâlnirile electorale, un bun amic îmi spunea: „cred că i se cam fâlfâie de ea…”. Şi a avut dreptate! Ignorând dispoziţii sau modificând legi la care Constituţia făcea trimitere, şeful statului a reuşit să sădească neîncrederea în legea supremă, tot aşa cum a reuşit să discrediteze cea mai importantă instituţie democratică a statului, parlamentul; sigur, mă refer la o cotă parte a acţiunii de compromitere, care s-a adăugat la efortul propriu al parlamentarilor de a se face de râs de câte ori au avut ocazia. Aşa încât, marele pericol este ca revizuirea să aibă ca motivaţie terfelirea acesteia în interesul unora şi nu nevoia legitimă a unei Constituţii moderne.

Fără a exclude necesitatea unor completări, eu apreciez că noi avem o Constituţie bună. Culmea, zilele astea l-am auzit spunând acelaşi lucru şi pe Traian Băsescu. Sigur, atâ