Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inculpat Messi, cum pledezi?

Publicat in rfi, vineri 21 iunie 2013 ·

Un judecător de instrucţie din Barcelona i-a citat în calitate de inculpaţi pe fotbalistul Lionel Messi şi pe tatăl său, Jorge Horacio Messi, în urma unei acuzaţii formulate de Parchetul catalan, pentru trei delicte fiscale, care au dus la fraudarea Fiscului cu peste patru milioane de euro.

Corespondentul RFI la Madrid, Mugur Chiujdea

Jucătorului Barcelonei şi tatălui său li se impută delicte economice săvârșite în exercițiile fiscale ale anilor 2007, 2008 şi 2009, în care, conform acuzației, ar fi eschivat impozitarea veniturilor obținute prin cedarea drepturilor de imagine, prin intermedierea unor societăți situate în paradisuri fiscale, o inginerie financiară gândită de tatăl lui Lionel Messi, când acesta era minor, dar ulterior consimțită de starul argentinian.

Pentru aceste delicte fiscale, cei doi riscă să primească o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani și o amendă care poate ajunge la 24 de milioane de euro, adică de șase ori presupusa sumă fraudată. Lionel Messi împreună cu tatăl său va trebui să dea socoteală pentru aceste presupuse infracțiuni în fața unei instanţe catalane abia în 17 septembrie, chiar în prima etapă a viitorului sezon fotbolistic.

Specialiștii în Drept fiscal afirmă că până atunci, Leo Messi are timp să eludeze consecințele acestor delicte, completându-și declarațiile de venit aferente anilor 2007, 2008 și 2009 cu sumele care lipsesc în socotelile Fiscului, adică un total de 4,2 milioane de euro.

Se pare însă că Lionel Messi nu ia în calcul această variantă, deoarece încă de miercuri declara pe Facebook, susținându-și nevinovăţia: "Am aflat din presă care sunt acțiunile întreprinse de Parchetul catalan, (…) suntem surprinși, pentru că niciodată nu am comis nici o infracțiune, (…) întotdeauna ne-am achitat obligațiile fiscale, conform sfaturilor primite din partea consilierilor noștri, care în mod si

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Preşedintele Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament / Industria strategică va fi gestionată și de Ministerul Apărării

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că speră că noul guvern de la Kiev, rezultat după remanierea de săptămâna aceasta, va lua măsuri pentru a creşte în şase luni la 50% propo

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 34 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Trump spune că a convins Coca-Cola să schimbe un ingredient cheie în băuturile din SUA: „Este pur și simplu mai bună”

HotNews acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că, la cererea sa, Coca-Cola va începe să utilizeze zahăr din trestie în loc de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză în băuturile sale răcoritoare fabricate în SUA, potrivit BBC. „Am vo

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

23°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°