Nu-l invidiez pe Imre Kerényi (1.), delegatul primului ministru pentru o cauză-kitsch, de nivel preşcolar. Tocmai am aflat de la el că, de acum înainte, la Teatrul Naţional din Budapesta se vor pune în scenă piese despre iubire, prietenie şi fidelitate, nicidecum despre poponari, şi ce dă Dumnezeu – la cîteva zile, trofeul Palme d’Or al Festivalului de Film de la Cannes a fost cîştigat de un film în care este vorba despre dragoste, prietenie şi fidelitate între lesbiene. Dar pentru un cerebel de mărimea celui avut de Kerényi e prea mult aşa ceva, nu încape în el. Tot în competiţia de la Cannes a întrunit aplauzele spectatorilor şi filmul (2.) de mare succes despre viaţa a doi homosexuali, astfel că şi bietul Attila Vidnyánszky (3.), „distins“ recent cu Premiul „Hendrik Höfgen“, probabil că are dureri de cap şi-şi face probleme, deoarece e reprobabil ca la un festival internaţional de film „tema homosexualităţii să aibă o pondere care nu corespunde celei pe care o are această problemă în societate“ (4.), astfel că Vidnyánszky mai are multe de făcut, sarcini serioase, cred, în ceea ce priveşte societatea franceză. Şi, fiindcă printre prietenii săi de principii se găseşte cel puţin şi un ziarist francez, îl poate mobiliza, pentru ca aşa ceva să nu se mai întîmple la Cannes, nedezminţindu-şi astfel bunul obicei, la fel cum a făcut şi împotriva showcase-ului teatrului maghiar. Prin urmare, speranţă există, ofensiva maghiară pentru purificarea Occidentului – în numele moralei, al credinţei şi al creştinătăţii − are perspective.

Inclusiv situaţia de la Viena trebuie verificată urgent şi cu toată exigenţa. Pentru că-n urmă cu cîteva zile, ce am văzut acolo, în cadrul Wiener Festwochen? Teatru, dar nu orice fel de teatru, ci teatru politic, or, asta din start e ceva dubios, mai ales că prezenţa lui are o pondere foarte mare, pe deasupra, acest gen