Banca Comercială Română a anunţat că luni, unităţile sale teritoriale şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul. „BCR a luat toate măsurile pentru a asigura colectarea numerarului de la clienţii băncii.
Totodată, va fi asigurată şi alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) şi a maşinilor multifuncţionale (MFM) ce vor fi permanent la dispoziţia clienţilor, 24 de ore din 24, 7 zile din şapte, inclusiv sărbătorile legale”, au precizat reprezentanţii BCR. Aceştia au continuat, menţionând faptul că deţinătorii de carduri BCR vor putea face plăţi la oricare dintre comercianţii care acceptă carduri, iar serviciul de Asistenţă de urgenţă pentru deţinătorii de carduri va fi disponibil. „Mai mult, clienţii băncii vor avea acces 24/7 la propriile resurse financiare şi vor putea să efectueze operaţiuni bancare prin serviciul Tranzacţii Mobile BCR, prin telefon, utilizând Alo 24 Banking BCR, prin internet, utilizând Click 24 Banking BCR, dar şi prin intermediul echipamentelor de tip self service disponibile atât în zonele Easy 24 Banking sau la terţi
Banca Comercială Română a anunţat că luni, unităţile sale teritoriale şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul. „BCR a luat toate măsurile pentru a asigura colectarea numerarului de la clienţii băncii.
Totodată, va fi asigurată şi alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) şi a maşinilor multifuncţionale (MFM) ce vor fi permanent la dispoziţia clienţilor, 24 de ore din 24, 7 zile din şapte, inclusiv sărbătorile legale”, au precizat reprezentanţii BCR. Aceştia au continuat, menţionând faptul că deţinătorii de carduri BCR vor putea face plăţi la oricare dintre comercianţii care acceptă carduri, iar serviciul de Asistenţă de urgenţă pentru deţinătorii de carduri va fi disponibi