In perioada 22 – 24 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, peste230 de poliţişti sălăjeni de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători. Astfel, în această perioadă, vor fi constituite 89 de patrule de ordine şi siguranţă publică, dintre care 13 pedestre şi 76 auto ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 12 tronsoane de drumuri naţionale şi vor utiliza 27 de autospeciale dotate cu aparate radar. De asemenea, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Sălaj vor efectua serviciul de patrulare, în medie, pe 16 trenuri de călători, precum şi în 10 staţii şi triaje de cale ferată.
In perioada 22 – 24 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, peste230 de poliţişti sălăjeni de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători. Astfel, în această perioadă, vor fi constituite 89 de patrule de ordine şi siguranţă publică, dintre care 13 pedestre şi 76 auto ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 12 tronsoane de drumuri naţionale şi vor utiliza 27 de autospec