E lesne de observat că toate civilizaţiile şi-au clădit aşezările, de-a lungul veacurilor, în jurul locaşurilor de cult. Primul lucru care îţi sare în ochi când te apropii de cea mai neînsemnată aşezare românească este turla bisericii.

Situaţia este aceeaşi aproape pretutindeni în lume, fie că e vorba de biserici, fie că e vorba de moschei, ca să rămânem la aceste două exemple. Ceea ce vrea să însemne că omul şi-a legat dintotdeauna existenţa pe pământ de un centru spiritual.

Religia, oricare a fost ea, a jucat, înainte de toate, rolul unui coagulant al comunităţii umane. Iată că, probabil pentru prima oară în istorie, un popor s-a răsculat fiindcă autoritatea a tăiat nişte copaci dintr-un parc în vederea înălţării unui locaş de cult (şi a unui mall, fapt fără importanţă însă pentru ideea însemnărilor mele). De mai bine de două săptămâni, sute de mii de oameni din Istanbul, Ankara şi din alte oraşe turceşti protestează în stradă contra guvernului lui Erdogan, care a avut iniţiativa cu pricina. Interesant este să ştim cine sunt protestatarii: ei aparţin mai multor etnii, turci, armeni, kurzi, sau clase socio-profesionale, de la intelectuali la fani ai marilor cluburi de fotbal (niciodată până azi unii alături de alţii!), îndeosebi tineri din mediul urban, meseriaşi, negustori, liber profesionişti, pe scurt, toată floarea cea vestită a întregului Răsărit.

Protestatarii se bucură de sprijinul jurnaliştilor, artiştilor şi scriitorilor, între care laureatul Premiului Nobel, Orhan Pamuk (premiat în 2008 şi de Uniunea Scriitorilor din România la Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură“ de la Neptun). Spre deosebire de primăvara arabă din Tunisia, Egipt, iată, Siria şi din alte ţări unde, cel puţin într-un anumit stadiu al revoltelor, statul laic era cel combătut de diversele mişcări religioase (şi, desigur, nu numai de ele), în Turcia, ţinta manifestaţiilo