Sistemul sanitar suferă de două boli cronice, fonduri insuficiente şi legislaţie proastă. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al unui bătrân de 80 de ani, din comuna Mileanca. Gheorghe Dubiţ suferă de arterită şi, din cauza bolii, în ianuarie i-a fost amputat piciorul drept din şold. Legislaţia menţionează că, în astfel de cazuri, se asigură un dispozitiv medical pentru deplasare, respectiv un fotoliu rulant cu acţionare manuală, în 30 de zile de la depunerea dosarului la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Din lipsă de fonduri, instituţia nu poate onora la timp cererile, ajungându-se ca la jumătatea lunii iunie să fie soluţionate dosarele din luna decembrie a anului trecut. Potrivit datelor statistice, pe lista de aşteptare figurează deja 716 persoane.
În tot acest timp bătrânul nu s-a mişcat din pat şi culmea, după amputare, a primit un certificat cu gradul de handicap accentuat, valabil doar 12 luni.