Consiliul Uniunii Europene a incheiat procedura de deficit excesiv impotriva Romaniei, Italiei, Letoniei, Lituaniei si Ungariei, confirmand astfel faptul ca deficitele acestor tari a fost redus sub pragul de referinta de 3% din PIB.
In urma deciziei Consiliului, numarul statelor aflate in procedura de deficit excesiv a scazut la 16 din totalul de 27 de tari membre UE comparativ cu 24 din 27 in perioada 2010-2011, se precizeaza intr-un comunicat al institutiei europene.
Cele mai multe proceduri de deficit excesiv au fost deschise in urma crizei financiare si recesiunii din 2008 si 2009.
Pentru Romania, procedura a fost initiata in iulie 2009, in contextul in care deficitul guvernamental a ajuns la 5,4% din PIB in 2008, iar Romania a solicitat asistenta din partea creditorilor internationali in martie 2009, obtinand un imprumut de 20 miliarde euro din partea Fondului Monetar International, a Uniunii Europene si a altor institutii financiare internationale.
In iulie 2009, Consiliul a cerut Romaniei sa-si corecteze deficitul bugetar pana la finele anului 2011. In luna februarie a anului 2010, termenul a fost prelungit pana la sfarsitul anului 2012, ca urmare a scaderii economice peste estimari consemnata in 2009.
Deficitul general a atins 9% din PIB in 2009. Consiliul a recomandat adoptarea unor masuri fiscale cu un impact cumulat de 1,75% din PIB pentru perioada 2010-2012.
Deficitul a scazut la 6,8% din PIB in 2010, la 5,6% din PIB in 2011 si la 2,9% din PIB in 2012. Comisia Europeana estimeaza ca deficitul va fi de 2,6% din PIB in acest an si de 2,4% din PIB anul viitor.
Basescu: "Rezultatul unor masuri extrem de dificile, pe care eu si Guvernul Boc ni le-am asumat in mai 2010"
Presedintele Traian Basescu declara, la sfarsitul lunii aprilie, in urma unei intrevederi cu presed