Mircea Sandu a vrut să-l scoată din sală pe Dragomir, care a părăsit înfuriat Casa Fotbalului din cauza conflictului cu preşedintele federaţiei. Decizia legată de structura Ligii 1 pentru campionatul următor se va adopta abia pe 6 iulie! Sezonul din L1 începe pe 20 iulie
S-a hotărît că nu se stabileşte nimic! Asta a fost, ieri, concluzia Comitetului Executiv al FRF, întins pe durata a aproape cinci ceasuri: măsura cea mai aşteptată se lega de structura Ligii 1 pentru sezonul viitor, dar contrele şi interesele explozive au amînat orice decizie. Totul ar trebui să se bată în cuie abia pe 6 iulie, cu numai două săptămîni înainte de începerea campionatului următor!
Povestea şedinţei de la Casa Fotbalului e însă una cu strigături. La propriu! Începută cu numai 8 membri, la limita legalităţii, reuniunea Comitetului Executiv a luat foc atunci cînd şeful LPF, Dumitru Dragomir, susţinătorul variantei cu 18 echipe în L1, s-a împăunat la adresa lui Sandu, care milita pentru soluţia cu 16 formaţii.
Geamurile vibrează de la urletele lui Mitică!
Surse din CEx au povestit că, furios, Mitică s-a ridicat la un moment dat în picioare şi a început să urle din toţi rărunchii la adresa Naşului: "Te ştie o ţară întreagă că eşti o curvă ordinară! Din cauza ta am şi averea sub sechestru, că i-ai întors pe toţi la dezafilierea Craiovei! Ce dracu', vrei să ne alerge iar DNA-u'?!".
Fără să fie o figură de stil, ţipetele lui Dragomir au făcut să vibreze geamurile de la Casa Fotbalului, efectele furiei lui Mitică auzindu-se de la etajul doi, unde se ţinea şedinţa, pînă la subsol, locul în care jurnaliştii aşteptau conferinţa de presă!
Crăciunescu: "Eu nu pot să asist la circul ăsta!"
"Sandu s-a stăpînit şi i-a zis lui Dragomir doar atît: «Vezi că pot să te dau afară pentru tot circul ăsta! Dar nu vreau să facem spectacol!