Acest articol este ultima parte dintr-o colectie de patru. Prima parte are in vedere necesitatea modernizarii Romaniei si chestiunea “destinului”, al doilea si al treilea urmareste ideile de “meserie” (in sens de profesionalism) si de “succes”. Va invit sa le cititi, pentru context. Ultimul articol din serie e dedicat ideii de comunitate, esentiala pentru modernizarea noastra ca natiune.
Comunitatea porneste de la chestiuni de baza: zambet, salut, respect pentru bunul comun. E interesant cat de mult ne-am schimbat dupa revolutie, cel putin in mediul urban: copilul din mine tine minte cum cobora lumea din bloc si “gospodarea” gradina, plantam pomi, faceam curat, si asa mai departe. Te gandeai pe moment ca e simt civic, dar se pare ca era mai degraba o constrangere de care proaspat cetatenii democratiei s-au “eliberat” dupa 1990. Acum, in continuare e frumos in case, in majoritatea cazurilor (tinem la bunul propriu), dar nu pretuim bunul comun, fie el scara blocului, ghena, strada, parcul, statia de autobuz s.a.m.d. Nu e vorba doar de curatenie in sine, ci de atitudine: nu e al meu, nu ma priveste. Lucrurile stau mai bine in comunitatile mici si mijlocii, dar problema ramane. Curajos e cel care intinde mana primul ca sa faca echipa pentru un proiect destinat celor multi.
Respectul reciproc tine de baza comunitatii, caci fara el nu se poate construi nimic. Nu te pune nimeni sa zambesti sau sa saluti primul, dar raspunsul la salut e o obligatie neexercitata de destula lume, socata probabil de gestul neasteptat: “cum, ma saluta cineva?”. De la respectul reciproc porneste o conversatie si incep, in functie de afinitati si interese, prietenia si posibile proiecte comune in vecinatate. Se poate naste totodata o solidaritate, iar criza, cu nevoile pe care le antreneaza, e o oportunitate, mai mult decat un pericol, pentru comunitati
