„Onoraţilor şi aleşilor bărbaţi, prieteni şi fraţi ce vă cinstim mereu. Domniilor Voastre vă încredinţăm a şti că în număr mare Moldovenii au sosit în localităţile noastre pentru a le devasta. Rugăm domniile voastre să ne scrie o scrisoare de mângâiere să putem îmbărbăta comunitatea. Din Bistriţa, în ziua lui Ioan Botezătorul, anul Domnului 1529”.

Petru Rareş este voievodul care apelează curând după urcarea pe tron la meşterii bistriţeni – scria Gheorghe Mândrescu în „Arhitectură în stil Renaştere la Bistriţa”. „Aceşti meşteri ofereau domnitorului posibilitatea de a-şi pune în practică năzuinţele de ctitor pe care Nicolae Iorga le aprecia ca fiind ale unui om – ambiţios şi cu gust rafinat...”

Bistriţa a întreţinut de-a lungul vremii legături comerciale strânse cu Moldova: mărfurile produse de bresle în Bistriţa aveau mare trecere şi căutare la curţile domnitorilor moldoveni iar meşterii din oraş au fost solicitaţi deseori pentru a contribui la ridicarea cetăţilor şi bisericilor cu care moldovenii se mândresc până azi.

Vămile de la Rodna şi Bistriţa erau tot timpul asaltate de negustori, oameni cu mărfuri, produse sau bunuri necesare atelierelor meşteşugăreşti din cetatea Bistriţei. Ştefan cel Mare a primit din partea lui Matei Corvin cetatea şi domeniul Ciceului, drept loc de adăpost şi sursă de venit. Ştefan şi-a întărit cetatea, a instalat oşteni moldoveni în cetate şi s-a dovedit suficient de precaut pentru a construi o biserică la Vad ca să-şi mărească stăpânirea.

Urcat pe tronul Moldovei în 1527, Petru Rareş (fiul lui Ştefan) s-a străduit şi el din răsputeri să-şi întărească influenţa în Transilvania. Aşa se face că s-a implicat în luptele pentru tronul Ungariei - dintre Ferdinand de Habsburg şi Ioan Zapolya: la început Petru Rareş a luptat de partea lui Ferdinand dar, când turcii l-au recunoscut pe Zapolya drept , voievodul moldovean a t