Generalul Mihai Popescu, fost şef de Stat Major al României, a murit joi seară, într-o casă de vacanță pe care o deținea la Vatra Dornei, în urma unui infarct, conform agențiilor de presă naționale. Generalul avea 65 de ani și era căsătorit cu o focșăneancă. În perioada în care Mihail Popescu a ocupat funcţia de şef al Statului Major General (SMG) al Armatei române, a fost lansată, la Praga, în 21 noiembrie 2002, invitaţia de aderare a României la NATO. Doi ani mai târziu, generalul Popescu a devenit membru al Comitetului Militar al NATO. La data de 2 aprilie 2004, împreună cu ministrul apărării naționale, Ioan Mircea Pașcu, el a inaugurat sistemul tip videoconferință prin care conducerea M.Ap.N. poate comunica sistematic cu detașamentele de militari români aflați în misiune pe teatrele de operații din Irak, Afganistan și Balcani. Apoi, la 15 aprilie 2004, generalul Mihail Popescu a participat la ceremonia organizată cu prilejul admiterii celor noi șapte state în Alianța Nord-Atlantică în orașul belgian Mons. La data de 25 octombrie 2004, generalul cu patru stele Mihail Popescu a fost eliberat din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, fiind trecut în rezervă. În luna iunie a anului 2012, Mihail Popescu, împreună cu generalul Eugen Bădălan, au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu privind înstrăinarea unor bunuri ale Armatei.
Generalul Mihai Popescu, fost şef de Stat Major al României, a murit joi seară, într-o casă de vacanță pe care o deținea la Vatra Dornei, în urma unui infarct, conform agențiilor de presă naționale. Generalul avea 65 de ani și era căsătorit cu o focșăneancă. În perioada în care Mihail Popescu a ocupat funcţia de şef al Statului Major General (SMG) al Armatei române, a fost lansată, la Praga,