Urmează zile grele pentru noi, fanii brazilieni
Deşi la întrebarea mea din urmă cu două săptămîni: “Îmi daţi dreptul la naivitate?” am primit cel mai scurt comentariu, semnat druker, care îmi răspundea printr-un lung “nu” cu vreo 12 de “u” - îmi permit totuşi să nu renunţ la acest drept; voi face - sub presiunea evenimentelor o - uşoară - corectură şi-l voi numi dreptul la candoare. Întru totul de acord cu ce au scris Cristi Geambaşu despre “Gogoaşa confederaţiilor” şi TRU despre scumpirea circului fotbalistic, sînt decis să fac apel la candoare - o altă formă a naivităţii - ocupîndu-mă strict de fotbalul propriu-zis, adică să fiu la obiect, şi încă ce obiect…
Pentru mine la fel de importantă ca revolta populaţiei împotriva costurilor Cupei Mondiale este stupefacţia presei braziliene, după acel 2-1 cu Uruguay, în faţa fotbalului spaniol. Ca ziarişti de specialitate din ţara lui Pele şi, mă rog, pentru a fi la zi, a lui Neymar, să scrie că “ibericii sînt formidabili, sînt scandalos de buni!”, îmi sună scandalos de serios şi de vesel. Pe ce lume trăiesc aceşti ziarişti ai unei campioane mondiale de calibrul Braziliei, ca să se lase vrăjiţi de “forţa distrugătoare a unor pase interminabile” şi să numească Furia roja o posesie pînă la 92%? Mă autosesizez violent ca microbist european. Să nu se ştie în Brazil ce s-a întîmplat foarte recent la noi, în Europa, cu această Furie roja? Cu pasele interminabile, deloc distrugătoare, cu tiki-taka Barcelonei şi chiar cu tactica Realului? Nu au fost ibericii aceştia, care “cîştigă cînd vor şi cum vor”, măturaţi de Bayern şi Dortmund? La ora cînd la noi, în Europa, triumfă spiritul fotbalului german, care demitizează orice vrajă iberică, acolo, în ţara celor mai masive exporturi fotbalistice, produce uimire cum trece Iniesta de apărarea Uruguayului…? Nu se ştie că Iniesta nu i-a marcat nimic lui Neuer? Sper că v-aţi a