Tradiţiile reînvie în comuna Vâlcele din judeţul Olt, acolo unde autorităţile locale, în colaborare cu cele judeţene, intenţionează să organizeze mai multe acţiuni menite să celebreze Rusaliile. Astfel, în ziua de duminică, în afară de acţiunile “statice” – un simpozion despre căluş şi vizionări de filme documentare, formaţii de căluşari din comună vor dansa căluşul în curţile sătenilor.
Primăria comunei Vâlcele, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural (CJCPCTC) Olt, vor organiza duminică – 23 iunie, în ziua de Rusalii, mai multe acţiuni, printre care se numără şi un simpozion cu tema „Căluşul secular de la Vîlcele“. Manifestările dedicate acestui eveniment vor debuta la ora 09:40 cu o documentare şi o cercetare la cimitirul de la Olteni, din Vîlcele de Sus şi Fântâna ‘Naltă. De la ora 10:30, formaţiile de căluşari din Oporelu, Cârlogani şi Vîlcele vor dansa căluşul în curţile localnicilor din comuna Vîlcele. La ora 12:30, organizatorii evenimentului şi invitaţii acestora se vor întâlni la Căminul Cultural din localitate, unde vor schimba impresii şi vor viziona filme documentare.
Programul va continua de la ora 19:30, când va începe un spectacol artistic oferit de Ansamblul Profesionist “Doina Oltului”. Vor urca pe scenă cu această ocazie interpreţi cunoscuţi de muzică populară din judeţ, precum: Neta Soare, Maria Ghinea, Victoriţa Cică, Cătălin Bărbulescu şi “Rapsozii Oltului” din Drăgăneşti Olt. De la ora 20:45 va avea loc festivitatea de premiere a căluşarilor din Vâlcele. Printre invitaţii de seamă la acest simpozion se numără şi trei echipe de cercetători: una de la Muzeul Satului şi condusă de conf. univ. dr. Paulina Popoiu, o altă echipă de la Centrul Naţional de Conservare condusă de directorul instituţiei, Ciprian Ogrăzanu, şi o echipă formată din opt studenţi de la Universitatea Bucur