Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Maria Brânză, CADOU-SURPRIZĂ după aurul de la Europene!

Publicat in Ziarul Ring, vineri 21 iunie 2013 ·

Performanţa sportivă se răsplăteşte din plin. Aurul european la spadă câştigat de Ana Maria Brânză şi de Tiberiu Dolniceanu în Croaţia va fi premiat de Ministerul Tineretului şi Sportului cu o sumă dublă faţă de cea prevăzută de lege.

A triumfat de cinci ori cu echipa la Campionatele Europene de Scrimă, a câştigat două medalii de argint şi una de bronz la individual, însă Anei Maria Brânză îi lipsea din tolbă un trofeu: medalia de aur la individual compus. Cu acest gând a plecat în Croaţia: să aducă acasă aurul european. La cei 28 de ani, veterana lotului a reuşit să îşi îndeplinească visul învingând-o în finală pe italianca Francesca Quondamcarlo. După acest succes urmează recompensa financiară din partea Ministerului Tineretului şi Sportului. Conform legilor în vigoare, sportiva ar trebui să primească pentru titlul european 14.000 de lei. Numai că, imediat după aflarea succesului sportivei, MTS deja a luat măsuri pentru a mări această recompensă financiară. "Conform legislaţiei în vigoare, premiul pentru aurul european este de 14.000 de lei. Deja am decis să dublăm această sumă atât pentru Ana Maria Brânză, cât şi pentru Tiberiu Dolniceanu (n.r. - medaliat cu aur în aceeaşi competiţie, la individual masculin). Mai mult nu se poate momentan", a declarat, pentru "ring", Carmen Tocală, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.

Steaua plusează cu aproape 14.000 de lei

Spadasina de aur este legitimată la clubul CSA Steaua, iar preşedintele George Boroi are numai cuvinte de laudă la adresa Anei Maria Brânză. "Este o sportivă exemplară, care a dat dovadă încă o dată că este vârful scrimei feminine româneşti. Am felicitat-o imediat după ce a câştigat aurul european la individual. Este de o tenacitate şi o dârzenie ieşite din comun. Putea să se retragă după Olimpiada de la Londra, însă mi-a promis că vrea să mai

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 38 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 20 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 3 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°