Riscul ca România să intre totuşi în insolvenţă, în incapacitate de plată sau în faliment, ar trebui să fie devoalat de rectificarea bugetară pozitivă anunţată a avea loc pe 1 iulie.

Asta pentru că pe 30 iunie ar trebui să primim de la FMI confirmarea extinderii acordului existent, deşi aşa sperăm noi, pentru că de fapt mare parte dacă nu toate condiţiile convenite nu au fost îndeplinite decât cel mult parţial, intenţional, acord care poate influenţa respectiva rectificare, inclusiv în sensul menţinerii sau creşterii deficitului bugetar convenit.

Între timp, în pofida faptului că Guvern a permis administraţiilor locale să-şi amplifice datoria publică la limita maximă, doar pentru plata arieratelor preexistente, parte din Primăriile comunale şi din micile oraşe, localităţi strivite de sărăcie, şi-au oficializat insolvenţa, nu-şi mai pot plăti utilităţile, cheltuielile curente, salariile, drept pentru care se văd nevoite să tragă pur şi simplu heblul! Cu toate consecinţele care derivă din acest blocaj instituţional, de la actele de stare civilă, fiscalitate locală, celelalte servicii publice, câte or mai fi, inclusiv sistarea asistenţei sociale prin venitul minim garantat. Dar starea de insolvenţă nu bântuie ca un spectru numai prin administraţiile locale, nici în sănătate sau educaţie lucrurile nu sunt mai promiţătoare, lefurile sunt asigurate cam până în septembrie – octombrie, când va fi forţată probabil a doua rectificare bugetară permisă de lege. Drept pentru care acum premierul a recunoscut sincer că, dacă pensionarilor este posibil să le fie indexată pensia cu rata inflaţiei, nici nu se pune problema unui proces similar aplicat salariilor din domeniile bugetare. Iar dacă lucrurile nu merg cam cum vor creditorii externi iar acordul cu aceştia (FMI, Banca Mondială şi Banca Centrală a Uniunii Europene) se compromite, parcă am începem să descoperim