De un eveniment cu traditie, care a fost organizat insa in premiera in Baia Mare, se bucura in aceste zile medicii din judet dar si pasionatii de medicina. Este vorba despre Reuniunea Nationala de Istorie a Medicinei, care a ajuns la cea de-a 43-a editie, si care a adus la un loc personalitati si nume cunoscute ale medicinei romanesti.
In cadrul manifestarii, organizata de Societatea Romana de Istoria Medicinei si Colegiul Medicilor Maramures, si care s-a desfasurat ieri si astazi, 20-21 iunie, au participat aproximativ 40 de medici, specialisti, dar si novici in acest domeniu. Ei au dezbatut atat elemente legate de istoria medicinei, cat si problemele cu care se confrunta astazi sistemul de sanatate.
„Sunt trei teme principale. Prima tema se refera la Maramures. Am putea spune totul despre Maramures. Vom discuta despre medici, diferite unitati si din trecut si din prezent, iar cea de-a doua tema se refera la balneologia romaneasca, nu neaparat maramureseana. Apoi este o tema privind umanismul medical”, a aratat Marian Felix, reprezentant DSP Maramures.
La evenimentul care are ca scop principal dezvoltarea dar si analiza situatiei din medicina, invitatii au marturisit ca, in ciuda evolutiei extraordinare pe care a cunoscut-o medicina in ultimii ani, exista in continuare aspecte care sunt neglijate de sistemul de sanatate romanesc. „Este foarte greu sa dam raspunsuri categorice in legatura cu nivelul actual. Sunt domenii unde avem varfuri, sunt domenii unde obtinem rezultate exceptionale, dar din pacate am uitat de omul simplu, de omul bolnav care are nevoie de medic si care nu si-l gaseste intotdeauna”, a marturisit Nicolae Marcu, profesor universitar.
Chiar daca a fost nevoie de mai bine de patru decenii pentru ca evenimentul sa aiba loc si in Baia Mare, organizatorii au aratat ca niciodata nu este prea tarziu pentru