Într-o perioadă în care, cu multă dificultate şi infinte eforturi de a rezolva adevăratele probleme ale societăţii româneşti, recenta iniţiativă a preşedintelui Traian Băsescu oferă (pentru a câta oară) o nouă soluţie de re-inventare a conflictului politic, o perspectivă hâdă a activităţii prezidenţiale. Mi-aş fi dorit ca activitatea Preşedintelui României să se reflecte mai ales în acţiuni care să facă cinste funcţiei şi să inspire pozitiv generaţiile care urmează, împărţind în cadrul unor evenimente şi scrieri din vasta-i experienţă de viaţă, profesională şi politică.

Nu-mi face nici o plăcere să abordez subiectul, dar, pur şi simplu, a devenit o obişnuinţă obositoare ca, de fiecare dată când lucurile se aşează într-un cadru de nor-malitate, Traian Băsescu să-şi facă simţită prezenţa şi să re-inventeze conflictul ca un “modus vivendi” al societăţii româneşti. Ştim, el e preşedinte-jucător, numai că jocul prestat provoacă în ultimii ani numai dispreţ, iar “meciul” e demult pierdut.

Ultima scornire stupidă: organizarea unui referendum la indigo cu cel din 2009. La fel de populist, la fel de inutil, la fel de revoltător prin manipularea pe care o creează. Un fel re-examinare pentru mărirea notei a studentului veşnic nemulţumit, care, în multe cazuri se sfârşeşte prin scăderea notei deja obţinute.

Trec peste faptul că nimeni în ţara asta nu-şi închipuie că Traian Băsescu are vreo intenţie reală sau vreo idee onestă cu privire la Parlamentul unicameral şi cei 300 de parlamentari. Demersul plezneşte de ipocrizie şi demagogie. Nici una din idei nu au nimic de a face cu o consultare electorală cele două aspecte fiind chestiuni pur tehnice ce ţin de modul de construcţie a sistemului democratic conform unor standarde demult validate de democraţiile evoluate în Europa şi America. Singura pornire a preşedintelui este aceea de a reveni cumva, oricum, în prim p