INCREDIBIL, DAR ADEVĂRAT. Jurnalele de știri ale Pro TV și ale Antenei 1 au redescoperit ora exactă, după ce o lungă perioadă de timp nu au reușit niciodată să înceapă la ora 19.00 fix. Mai mult, ieri și alaltăieri, două zile la rând (performanță greu de egalat) Știrile Pro TV de la ora 19.00 au început fix la ora… 19.00.
Minune? Cum de au renunțat cele două posturi să “fure startul”? În primăvară, au intrat în vizorul CNA. Iar atenționarea dată de CNA în luna mai a avut efect. Posturile s-au străduit. Nu le-a ieșit de fiecare dată, dar atât Observatorul cât și Știrile Pro TV au reușit în ultima lună, de câteva ori, să înceapă programul la 19.00, nici un minut, două sau chiar trei mai devreme, cum se întâmplă în rest.
O monitorizare Paginademedia.ro pentru primele șase luni ale anului arată că Știrile Pro TV de la 19.00 și Observatorul de pe Antena 1 au început să-și corecteze ora de începere, de la jumătatea lunii mai. Până atunic, niciun jurnal nu a început la fix.
Pro TV a reuși de la jumătatea lui mai și până în prezent să înceapă la 19.00 de 15 ori, în timp ce Observatorul Antenei 1 a reușit de două ori să înceapă la fix. În rest, cele două programe de știri au încercat mereu să-și fure startul. Într-o monitorizare obținută de paginademedia.ro, de la începutul acestui an, cele două programe nu au început niciodată la fix, până la atenționarea CNA, despre care paginademedia.ro a scris AICI.
CNA a făcut atunci o monitorizare pe parcursul unei săptămâni, din care reieșea că atât Observatorul cât și Știrile de la ora 19.00 au început sistematic de la 18.58 sau de la 18.59.
Consiliul a considerat atunci că programele încalcă articolul din cod care spune că „radiodifuzorii au obligaţia de a respecta programul anunţat; fac excepţie situaţiile de forţă majoră”.
Situația a mai fost semnalată de paginademedia.ro în urmă cu un an (p