Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasarela CFR de la Iţcani, la un pas de a deveni pericol public

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 21 iunie 2013 ·

Una dintre cele mai circulate structuri rutiere ale Sucevei, pasarela CFR de la Iţcani, care face legătura către Rădăuţi şi Siret, este pe cale să devină un adevărat pericol public, după ce, zeci de ani la rând, nu s-au mai făcut deloc lucrări de reparaţii şi întreţinere.

Starea deplorabilă a pasarelei construite pentru ca traficul rutier să nu afecteze mersul trenurilor care odinioară circulau în număr mare pe acolo poate fi constatată şi cu ochiul liber, porţiuni mari din structura de rezistenţă fiind erodate de timp şi de infiltraţiile de apă.

Cea mai bună dovadă a degradării construcţiei realizată prin anii '70 o reprezintă faptul că, miercuri seara, bucăţi mari de beton au început să se desprindă din pasarela CFR, maşinile care circulau pe străzile de dedesubt ori staţionau în zonă putând fi avariate.

„Cei care se ocupă de reparaţiile stradale asfaltau aseară pe pasarelă, iar eu, fiind în zonă, am observat cum au început să se desprindă bucăţi din pasarelă, mari cât un bolovan, care picau pe stradă. Am luat legătura cu şeful de lucrare, să-i spun că de la vibraţiile compactorului cad bucăţi din structura pasarelei, la care ei mi-au spus că ştiu ei ce fac şi altceva nu-i interesează”, spune Marius Mariţan, locuitor al cartierului Iţcani.

Acesta s-a arătat îngrijorat nu doar de faptul că cineva ar putea fi lovit de bucăţile de beton care se desprind de sus, ci şi de faptul că, într-o zi, întreaga construcţie ar putea ceda.

„Betonul care se desprinde reprezintă un pericol pentru toţi cei care trec pe acolo, pe dedesubt, dar cel mai grav este că riscăm ca într-o zi să se rupă pasarela în două şi să se prăbuşească peste noi”, apreciază iţcăneanul îngrijorat.

Îmbinările dintre plăcile de beton ale pasarelei sunt cele mai afectate, infiltraţiile de apă făcând ca, chiar şi la două zile după ultima ploaie, apa să se scurgă pe betonul mă

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 43 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 32 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 2 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°