Din reţetele domnului farmacist BOBARU

Este o plantă catifelată, cu flori pictate în culori diferite, de la alb la mov. Zveltă şi graţioasă, înnobilează locurile în care creşte, pe maidane şi pe margini de drum. În terapeutică, se folosesc patru specii de nalbă, care au acelaşi efect binefăcător.

Reţete populare

În tradiţia populară românească, frunzele şi florile de nalbă erau folosite mai ales pe cale externă, sub formă de infuzie con­cen­trată, pentru prepararea compreselor care se aplicau pe răni, umflături şi abcese. În Dobrogea, bătrânii de la sate îi sfătuiau pe cei care aveau picioarele umflate să bandajeze zonele afectate cu planta fiartă în lapte, folosind inclusiv rădăcina, şi să păstreze compresa jumătate de oră. Pe cale internă, ceaiul sau decoctul din flori, frunze şi rădăcină de nalbă se consuma în mod curent, pentru a combate tusea, durerea de piept şi transpiraţia excesivă. Bolnavii de rinichi erau sfătuiţi să bea o cană cu ceai din frunze de nalbă (uscate la umbră şi măcinate groşcior), în care se punea o lingură de lapte dulce. Ascita era tratată de vindecători cu o fiertură de nal­bă, urzici şi pătrunjel. Bolnavii erau îndemnaţi să bea o ceaşcă de trei ori pe zi, înainte de me­sele principale.

Soiuri de nalbă

Pentru a afla mai multe des­pre valoarea terapeutică a nal­belor, ne-am adresat domnului farmacist Ion Bobaru, călăuza noastră în lumea plantelor de leac. De ani buni, domnia sa le studiază şi le foloseşte deslu­şindu-le, cu timpul, aproape toate tainele. Iată cele patru specii de nalbă folosite în scop terapeutic de d-l farmacist.

Nalba mare (Althaea officinalis) este înaltă şi graţioasă, asemenea unei balerine care îşi execută mişcările delicate asupra covorului verde pe care vara l-a întins deja în oraşe, dar şi în păduri, la umbra co­pacilor. Creşte în zone umede, prin zăvoaie ş